Pentru a te bucura de viaţă ai nevoie de câte o pauză... Mai lungă sau mai scurtă, relaxarea dă calitate vieţii tale, întăreşte legăturile sufleteşti cu persoanele din jurul tău şi reface spiritul; te face să mergi mai departe!
Concept
Totul a început prin întâlnirea a doi oameni cu aceeași pasiune: GĂTITUL.
În scurt timp am știut ce avem de făcut: am întors cu 360 grade vechea noastră viață, am înlocuit efervescența (poate viața luxuriantă) a capitalei cu o viață Relaxantă a orășelului de munte. Luxuriantul există și aici, dar înseamnă Munte, înseamnă Natură și înseamnă pentru noi Good-Food !
Bucătăria noastră este o savuroasă și atrăgătoare îmbinare a mai multor gusturi. Este un meniu vast, creat de noi și într-o continuă dinamică, în care încercăm să aducem acasă, să ”adoptăm” și să adaptăm deliciile culinare ale altor popoare, aducem totdeauna ce ne-a plăcut nouă în călătoriile noastre!
"La Teleferic" nu este doar o Pensiune, poţi să servești micul dejun proaspăt preparat sau un prânz sănătos și gustos. Poate să fie locul ideal dacă (re)vizitezi Sinaia: intr-un context intim si relaxant.
"La Teleferic" nu este doar un Restaurant: este un loc pentru Gurmanzi; este un loc pentru cei care iși doresc să mănânce ceva mai sănătos, pentru cei care vor să mănânce ceva diferit de obișnuit,
"La Teleferic" în primul rând înseamnă atmosferă: te simți ca la noi acasă - sunt doar câteva mese, asculţi Muzică (cu M mare - nu zgomot!), mănânci bine, printre flori multe - este un loc romantic...
Noi suntem mari Gurmanzi și îi așteptăm pe toți cei cărora le place să mănânce bine, în micul nostru bistro de familie!
Fam.Ciubuc-Szabó Gréta, Csilla și Codruț